Toata am viata am crezut ca nu sunt fotogenica. Intr-un timp chiar ma feream sa fac poze, ba nu era aranjata, ba aveam un cos, ba una, ba alta. Preferam sa fac eu poze la altii.
Si toata lumea imi spunea ce bine arat in fotografii. Am inceput si eu sa cred asta cand am vazut pozele de la nunta. Chiar aratam bine in toate, dar ma rog, erau facute de un profesionist.
Cand am ramas insarcinata imi venea sa fac tot timpul poze. Cred ca l-am innebunit pe sotul meu. Luam aparatul si pana la magazin si la hipermarket :))
Mi-am descoperit vocatia de fotomodel. Dar de data aceasta aveam ce sa arat, aveam cu ce sa ma mandresc. Aveam o burtica frumoasa, tocmai buna de pozat, nici mare, nici mica. Dar oricum ar fi fost, nu conta. Era burtica noastra. Si asa faceam poze aproape in fiecare zi si le postam pe facebook, sa le vada toata lumea.
Cu timpul, am mai revenit la normal. Nu mai eram asa de obsedata, faceam poze numai la ocazii, insa aveam grija sa imortalizez pe cat posibil cum creste burtica.
Acum nu este bucurie mai mare cand ne uitam pe toate pozele si vedem cum am evaluat de la de-abia se vede burtica pana la cu o zi inainte de nastere.
Sunt amintiri minunate si merita sa-ti stresezi sotul putin, ca-i trece. Hai fa-mi o poza si la copacul asta, fa-mi si cu lacul in spate si dintr-o parte si de jos si de sus, pentru ca sa ai de ce sa razi mai tarziu, chiar impreuna cu copilul care era in burtica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu